Sunt fan Nicole Kidman, aşa că am aşteptat mult de la
"Înainte să adorm" (Before I Go to Sleep - 2014). Nicole a dat tot
ce-a putut. La fel şi Colin Firth şi Mark Strong. Au făcut din film unul la
care te uiţi cu sufletul la gură, iar interesul ţi se măreşte pe măsură ce
observi câteva neconcordanţe cu viaţa reală. Tensiunea capătă noi dimensiuni
când constaţi că biata Christine (Nicole Kidman) era bătută de soartă nu o dată,
ci de două ori. De aici şi până la a transforma un film de mister într-o
telenovelă n-a fost decât un pas, pe care producătorii nu s-au sfiit să-l facă.
N-am citit cartea încă, nu ştiu cum se termină ea, dar finalul filmului m-a
dezamăgit rău. Păcat, însă, de prestaţia actorilor. E trist să dai chix la
final. Nu este producţia pe care mi-aş dori s-o revăd şi încă am reţineri în a
citi cartea. Sau numai ultimul capitol.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu